Blog navigation

Alegerea corecta a anvelopelor: Indicele de viteza explicat

53 Vizualizari 1 Aprecieri
 

Alegerea anvelopelor potrivite influenteaza atat performanta si siguranta in condusul autovehiculului, cat si confortul in timpul deplasarilor, indiferent ca este vorba despre vitezele mari de pe autostrada sau ca rulezi pe drumuri comunale. 

Unul dintre criteriile principale la achizitia anvelopelor de vara sau de iarna este indicele de viteza, despre care poti afla mai multe informatii utile in acest articol.  

Ce este indicele de viteza la anvelope?

Indicele de viteza reprezinta o valoare alfanumerica in care se specifica viteza maxima pana la care anvelopa  poate sa functioneze in conditii de siguranta si performanta. Asadar, la achizitia unei anvelope, acest indice este foarte important, pentru ca anvelopa trebuie sa se potriveasca vitezei de circulatie, astfel incat soferii sa circule in legalitate si, mai ales, in siguranta.

Nu trebuie insa confundata valoarea indicelui de viteza cu viteza recomandata. De asemenea, indicele de viteza nu inseamna ca poti conduce masina cu aceasta viteza in conditii dificile sau pe drumuri greu accesibile. 

Indicele de viteza este un factor care influenteaza capacitatea de manevrare a unui autovehicul. O anvelopa cu un indice mai mare poate oferi o mai buna stabilitate la viteze ridicate, dar poate fi si mai rigida si poate emite un zgomot mai mare. 

Unde se afla acest indice si cum il identifici?

Valoarea indicelui de viteza este reprezentata printr-o litera pozitionata pe flancul lateral al anvelopei, la finalul unei serii de cifre si litere. Aceasta este precedata de indicele de sarcina, care, la randul sau, este o valoare care arata ce greutate maxima poate sustine anvelopa la presiunea recomandata. 

In afara de flancul lateral al anvelopei, indicele de viteza se regaseste in cartea tehnica a vehiculului, unde producatorul specifica indicele de viteza recomandat pentru a alege anvelopele potrivite. 

Pentru a sti ce viteza corespunde indicelui marcat pe anvelopa, poti vizualiza tabelul de mai jos, care este valabil pentru toate anvelopele, inclusiv pentru cele produse de Michelin, Continental si Hankook: 

L – viteza maxima 120 km/h;

M – viteza maxima 130 km/h;

N – viteza maxima 140 km/h;

Q – viteza maxima 160 km/h;

R – viteza maxima 170 km/h;

S – viteza maxima 180 km/h;

T – viteza maxima 190 km/h;

U – viteza maxima 200 km/h;

H – viteza maxima 210 km/h;

V – viteza maxima 240 km/h;

W – viteza maxima 270 km/h;

Y – viteza maxima 300 km/h;

ZR (Y) – viteza maxima mai mica de 300 km/h;

ZR – viteza maxima mai mica decat 240 km/h.

De exemplu, in cazul unei anvelope Hankook 185/65 R15 88T, litera T reprezinta indicele de viteza, care arata ca anvelopa poate fi folosita in siguranta pana la o viteza maxima de 190  km/h.  Valoarea 88 dinaintea sa este indicele de sarcina, care indica faptul ca anvelopa poate sustine o greutate maxima de 560 de kg pe roata, la o presiune corecta.

Cum se alege o anvelopa in functie de acest indice?

In multe tari, legislatia impune soferilor sa utilizeze anvelope cu un indice de viteza cel putin egal cu cel recomandat de producatorul vehiculului. Nerespectarea acestei cerinte poate duce la invalidarea asigurarii in cazul unui accident. Totodata, depasirea vitezei maxime admise de indicele anvelopelor poate provoca o uzura accelerata, reducand semnificativ durata lor de viata. 

Astfel, alegerea corecta a anvelopei in functie de indicele de viteza garanteaza siguranta pe sosea si optimizeaza costurile pe termen lung. Acestea sunt cateva criterii de care poti tine cont.

Specificatiile vehiculului

Primul criteriu de selectie, atunci cand ai nevoie de o anvelopa de iarna sau de vara, indiferent ca este vorba de r15, r16, r17 etc. este reprezentat de specificatiile producatorului. Vei alege anvelope cu un indice de viteza egal sau superior celui specificat in manualul masinii sau pe site-ul producatorului, pentru modelul respectiv de masina.

Stilul de condus

Daca obisnuiesti sa conduci mai mult la viteze mari, cum ar fi in cazul in care rulezi des pe autostrada, poti alege anvelope cu un indice mai mare, pentru un plus de performanta si stabilitate. In cazul condusului urban, indicele standard este suficient.

Anvelopele de iarna pot avea un indice de viteza mai mic

In cazul anvelopelor de iarna (cu marcaj 3PMSF: Three Peak Mountain Snowflake, utilizate si pentru anvelope all-season cu certificare pentru iarna), este permis ca indicele de viteza sa fie mai mic decat cel al anvelopelor de vara sau al celor montate initial pe vehicul. 

Explicatia este ca  anvelopele de iarna sunt concepute special pentru conditii meteorologice dificile, cum ar fi drumuri acoperite cu zapada sau gheata. Acestea au o compozitie diferita si o structura care favorizeaza aderenta, nu performanta la viteze mari. Pe timp de iarna, se conduce, de obicei, cu o viteza mai redusa decat pe drumuri uscate. In Regatul Unit, de exemplu, indicele de viteza al anvelopelor de iarna depaseste limitele legale de viteza, ceea ce le face potrivite pentru utilizare in conditii de siguranta.

Anvelopele pentru masinile din gama sport

In cazul anvelopelor din gama sport, cum ar fi Michelin Pilot Sport 4, Michelin Pilot Sport 4S sau Michelin Pilot Sport 5, au fost implementate simplificari pentru a ajuta consumatorii sa gaseasca mai usor produse compatibile. Aceste anvelope sunt disponibile in dimensiuni cu indici de viteza superiori, oferind o gama mai larga de optiuni.

Sa presupunem ca anvelopa originala a vehiculului are dimensiunea 225/45 R17 91V, unde V este indicele de viteza omologat pentru viteze de pana la 240 km/h. O alternativa compatibila ar putea fi 225/45 R17 94Y, unde Y permite viteze de pana la 300 km/h, fiind superior indicelui V. 

Conditiile drumului

In cautarea unor anvelope de calitate, cum sunt cele de la Continental, Michelin sau Hankook, este important sa mai tii cont si de conditiile drumurilor pe care circuli de obicei. Pe drumurile cu limitari de viteza sau cu o infrastructura deficitara, anvelopele cu un indice de viteza mare nu sunt necesare. Spre exemplu, alegerea unei anvelope cu un indice Q  (viteza maxima de 160 km/h) poate fi suficienta.

Indicele de viteza al anvelopelor este important pentru siguranta, performanta si confortul in timpul deplasarilor. Consulta cartea tehnica a masinii inainte de a achizitiona anvelope de vara sau iarna pentru masina si tine cont de stilul de condus, pentru ca o astfel de investitie iti ofera siguranta, dar si optimizeaza costurile cu masina pe termen lung. 

 

Lasa un comentariu

Loading...